Inlocuire incarcator laptop
Un încărcător defect poate bloca întreaga activitate și, mai grav, poate deteriora placa de bază a dispozitivului. La pcGO! oferim serviciul de înlocuire încărcător laptop pentru orice model de laptop de pe piață. Ne asigurăm că alimentatorul ales respectă specificațiile exacte de voltaj și amperaj ale producătorului pe modelul laptopului tău. Indiferent dacă ai nevoie de un încărcător pentru un laptop de gaming MSI, ASUS, HP, DELL sau pentru un ultrabook Huawei, la noi găsești soluții sigure, repere originale cu protecție la supratensiune și garanție inclusă.
150,00 lei
Înlocuire Încărcător Laptop
Alimentatoare certificate, consultanță tehnică și protecție hardware la pcGO!
O lucrare de Înlocuire încărcător laptop este o sarcină care pare simplă la prima vedere, dar care ascunde capcane tehnice ce pot costa scump. Alimentatorul (sau adaptorul AC) nu este doar un simplu cablu, ci o unitate complexă de conversie a energiei, responsabilă pentru livrarea unei tensiuni constante și sigure către circuitele sensibile ale laptopului tău. Un încărcător nepotrivit sau de slabă calitate poate provoca de la erori ale trackpad-ului până la prăjirea etajului de alimentare CPU / GPU de pe placa de bază.
La pcGO!, tratăm procesul de înlocuire încărcător laptop cu maximă responsabilitate. Indiferent dacă încărcătorul original s-a pierdut, a fost ros de animalul de companie sau pur și simplu a cedat electronic, noi îți oferim soluția corectă pentru branduri precum MSI, ASUS, DELL, ACER, HP, HUAWEI și LENOVO.
Trimite laptopul în service: Dacă ești o persoană ocupată, preluăm laptopul de la sediul sau domiciliul tău din București, îl reparăm și îl aducem înapoi gata de utilizare.
Când știi că ai nevoie de un încărcător nou?
Simptomele unui alimentator defect pot varia, dar cele mai frecvente semne care indică necesitatea unei schimbări sunt:
-
Cablul este întrerupt sau secționat: Dacă trebuie să „miști” firul într-o anumită poziție pentru ca laptopul să se încarce, cablul intern este secționat sau una din mufe sufera o defecțiune. Aceasta este o cauză majoră de scurtcircuit.
-
Laptopul nu pornește deloc: Dacă LED-ul încărcătorului nu se aprinde (sau cel de pe laptop), cel mai probabil alimentatorul este defect.
-
Erori ciudate ale perifericelor: Un încărcător cu condensatori uzați livrează „zgomot” electric (ripple), ceea ce poate face ca mouse-ul sau trackpad-ul să se miște sacadat sau haotic.
Matematica din spatele unui încărcător corect
Atunci când alegi o înlocuire încărcător laptop, nu te poți baza doar pe faptul că „mufa se potrivește”. La pcGO!, verificăm trei parametri critici:
-
Voltajul (V): Trebuie să fie identic cu cel specificat pe spatele laptopului (ex: 19V, 19.5V, 20V). O variație mai mare de 0.5V poate distruge componentele interne.
-
Amperajul (A): Trebuie să fie egal sau MAI MARE decât cel original. Un încărcător de 4.74A poate înlocui unul de 3.42A fără probleme, deoarece laptopul va „trage” doar cât are nevoie. Invers însă, încărcătorul se va supraîncălzi și se va arde.
-
Wattajul (W): Puterea totală (Wați = Volți x Amperi). Laptopurile de gaming ACER NITRO, PEDATOR, MSI CYBORG, KATANA sau ASUS ROG, STRIX au nevoie adesea de încărcătoare masive de 180W – 230W, în timp ce un Huawei MateBook sau Lenovo ThinkBook se mulțumesc cu 45, 65W sau 90W prin USB-C.
Pericolele încărcătoarelor „universale” sau ieftine
Piața este plină de încărcătoare „fake” sau universale de slabă calitate. Iată de ce la pcGO! recomandăm evitarea lor:
-
Lipsa protecțiilor: Încărcătoarele ieftine nu au protecție la scurtcircuit sau supratensiune. La prima fluctuație de curent, trimit 220V direct în placa de bază.
-
Filtrare slabă: Acestea provoacă interferențe electromagnetice care pot afecta semnalul Wi-Fi sau calitatea sunetului în căști.
-
Mufa instabilă: Adaptoarele universale cu „capete interschimbabile” tind să aibă joc în mufă, ceea ce duce la topirea portului de alimentare al laptopului.
Soluții dedicate pentru fiecare brand la pcGO!
-
MSI & ASUS Gaming: Inlocuire alimentator laptop conform reperului original folosit de modelul laptopului. Alimentatorul unui laptop de gaming este de mare putere, capabile să susțină consumul plăcii video în timpul jocurilor intense, fără a se supraîncălzi.
-
HUAWEI & LENOVO (USB-C Power Delivery): Folosesc încărcătoare cu tehnologie GaN (Galiu Nitride), compacte și eficiente, care suportă protocolul PD pentru o încărcare rapidă și sigură prin portul USB-C.
-
HP & DELL: Atenție la mufele cu „pin central”! Aceste laptopuri comunică cu încărcătorul printr-un al treilea fir. Dacă pinul este rupt, laptopul va porni, dar nu va încărca bateria. Noi avem soluțiile originale potrivite.
-
ACER: Modelele Acer folosesc adesea mufe foarte subțiri care se rup ușor.
Sfaturi pentru a prelungi viața încărcătorului
După ce apelezi la noi pentru o lucrare de înlocuire încărcător laptop, ține minte și urmează aceste reguli simple pentru a prelungii durata de viață și integritatea produsului nou achiziționat:
-
Nu înfășura cablul strâns în jurul încărcătorului, tensiunea va răsucii și ulterior se vor rupe firele de cupru în înteriorul cablului.
-
Conectează mai întâi încărcătorul la priză și apoi introdu cu fermitate mufa în laptop (pentru a evita arcul electric la mufa laptopului).
-
Asigură-te că alimentatorul are ventilație, nu-l lăsa sub haine, pe covor sau în pat în timp ce te joci iar acesta este în sarcină maximă.
Sfatul nostru! Un încărcător care scoate un sunet ascuțit (țiuit) este un semn clar că un condensator intern este pe cale să explodeze. Nu-l mai folosi! De asemenea, cablurile dezizolate sau desprinse pot provoca scântei provocatoare de incendii dacă acestea sunt așezate în apropierea materialelor textile, cărți, caiete etc.
Rămâi conectat și protejează-ți laptopul! Indiferent dacă ai un MSI, ASUS, ACER, HP, HUAWEI, DELL sau LENOVO, echipa pcGO! îți oferă consultanța necesară pentru a găsi alimentatorul perfect. Vino în service pentru o testare gratuită a încărcătorului tău și pentru o înlocuire sigură!




